En Ro

Politica de confidențialitate

Politică de confidențialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Ultima actualizare: iunie 2026

1. Introducere

+

Grigorescu, Ștefănică și Asociații SPARL („bpv Grigorescu Ștefănică”, „Societatea”, sau „noi”) este o societate profesională de avocați cu răspundere limitată, organizată și funcționând în conformitate cu legislația aplicabilă din România și înregistrată în cadrul Baroului București.

Prezenta Politică de confidențialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal („Politică de confidențialitate”) are ca scop informarea persoanelor vizate cu privire la modul în care bpv Grigorescu Ștefănică colectează, utilizează, divulgă, stochează și protejează datele cu caracter personal în contextul activităților desfășurate prin intermediul website-ului său, precum și în cadrul prestării serviciilor descrise în acest document.

În cadrul activităților sale, bpv Grigorescu Ștefănică prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile aplicabile în materia protecției datelor, inclusiv Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date („GDPR”), precum și orice alte dispoziții legale aplicabile în domeniu. 


În cadrul activităților de prelucrare desfășurate, precum și pentru atingerea scopurilor expuse în continuare, Societatea nu utilizează procese decizionale individuale automatizate, inclusiv crearea de profiluri, potrivit Articolului 22 din GDPR. Societatea nu va prelucra datele dumneavoastră în alte scopuri incompatibile cu cele descrise în prezenta Politică de confidențialitate, cu excepția cazurilor în care o astfel de prelucrare este impusă sau permisă de lege ori este realizată cu acordul dumneavoastră prealabil, atunci când acesta este necesar potrivit dispozițiilor legale aplicabile.

2. Operatorul de date și activitatea noastră

+

bpv Grigorescu Ștefănică este operator de date cu caracter personal, în sensul prevederilor GDPR, precum și proprietarul website-ului accesibil la următoarea adresă web: www.bpv-grigorescu.com,  („Website-ul”).

În cadrul activității noastre, oferim servicii de asistență și reprezentare juridică și desfășurăm activități de informare și comunicare profesională dedicate clienților, partenerilor și contactelor noastre de afaceri. Acestea includ transmiterea de newslettere, alerte juridice și alte materiale informative („Comunicări profesionale”), precum și organizarea de evenimente, conferințe, seminarii, webinarii și alte întâlniri profesionale.

3. Datele personale pe care le prelucrăm în relația cu clienții noștri

+

A.    Datele personale prelucrate

În cadrul relației contractuale cu clienții noștri, putem colecta următoarele categorii de date:

a.   date de identificare precum nume, prenume, titlul academic, titlul sau poziția, locul de muncă; 
b.    copia documentului dumneavoastră de identitate, dacă este cazul;
c.    date de contact, precum adresa fizică profesională sau, după caz, personală, adresa de e-mail, număr de telefon;
d.    cont bancar și alte informații financiare necesare pentru desfășurarea relației contractuale, dacă este cazul;
e.    codul fiscal, iar pentru persoane fizice, codul numeric personal (CNP);
f.     date pe care ni le puneți la dispoziție sau pe care le colectăm ca parte din procesul de cunoaștere a clientelei și de îndeplinire a obligațiilor legale privind prevenirea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului;
g.    adresa IP, detaliile de conectare și alte informații tehnice care ne indică modul în care utilizați Website-ul nostru;
h.    orice alte date și informații pe care ni le furnizați în contextul interacțiunilor noastre profesionale, inclusiv în legătură cu îndeplinirea mandatului încredințat, a serviciilor juridice solicitate sau a sferei de activitate prevăzute în documentele noastre de angajament, prin corespondență, apeluri telefonice, e-mail sau orice alte mijloace de comunicare utilizate în relația cu noi.

B.    Cum colectăm datele personale

Colectăm, în mod direct de la dumneavoastră, doar acele date personale pe care ni le furnizați în mod voluntar (în format fizic, verbal, sau electronic), astfel:


a.    cu ocazia interacțiunilor client-avocat, desfășurate în baza unui contract de asistență juridică;
b.    prin intermediul sistemelor și aplicațiilor utilizate de bpv Grigorescu Ștefănică, inclusiv prin completarea Formularului de Date de Client și abonarea la newsletterul nostru;
c.    atunci când ne contactați prin e-mail, telefon sau prin poștă, dacă vă exprimați interesul cu privire la serviciile noastre;
d.    în contextul unei întâlniri la un eveniment de afaceri sau alte asemenea evenimente (de exemplu, prin schimbul de cărți de vizită).

De asemenea, putem colecta datele dumneavoastră și în mod indirect, în măsura permisă de lege și doar atunci când acestea sunt necesare pentru desfășurarea activității noastre profesionale, astfel:

a.    din surse disponibile public, precum registre publice, portaluri ale autorităților publice, baze de date oficiale, publicații oficiale, platforme profesionale sau website-uri ale societăților și organizațiilor relevante, sau rețele de networking profesional (de exemplu, LinkedIn);
b.    în contextul utilizării Website-ului nostru, inclusiv prin intermediul modulelor cookie și al tehnologiilor similare, conform Politicii privind modulele cookie;
c.    prin intermediul recomandărilor sau introducerilor realizate de clienți, parteneri de afaceri, colaboratori profesionali sau alte persoane cu care avem relații profesionale, inclusiv angajați ai dumneavoastră;
d.    în contextul efectuării verificărilor de conformitate, cunoaștere a clientelei, prevenirii spălării banilor, verificărilor privind conflictul de interese sau al altor obligații legale și profesionale aplicabile.

C.    Temeiurile legale și scopurile de prelucrare

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în temeiul executării contractului de asistență juridică încheiat cu dumneavoastră sau cu organizația pe care o reprezentați, al îndeplinirii obligațiilor legale aplicabile bpv Grigorescu Ștefănică, precum și, după caz, în baza interesului nostru legitim de a exercita profesia de avocat și de a furniza serviciile juridice solicitate. În acest context, prelucrăm datele necesare desfășurării activității profesionale și îndeplinirii mandatului încredințat, în conformitate cu prevederile contractuale și cu dispozițiile legale aplicabile organizării și exercitării profesiei de avocat, inclusiv Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat aprobat de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Prelucrarea datelor cu caracter personal în acest context se realizează, după caz, în vederea:

  • încheierii și executării contractului de asistență juridică;
  • furnizării serviciilor juridice solicitate; 
  • îndeplinirii obligațiilor legale și profesionale aplicabile bpv Grigorescu Ștefănică, precum efectuarea verificărilor privind conflictul de interese, cunoașterea clientelei și prevenirii spălării banilor;
  • constatării, exercitării sau apărării unui drept în justiție;
  • gestionării relației contractuale și administrative cu clienții noștri.

Aceleași principii se aplică inclusiv datelor cu caracter personal colectate în perioada premergătoare încheierii unui contract cu noi, inclusiv prin intermediul formularului nostru online (Formular de Date de Client), indiferent dacă discuțiile și negocierile au condus la încheierea unui contract sau nu. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că informațiile pe care ni le-ați furnizat, precum și datele dumneavoastră cu caracter personal rămân sub protecția confidențialității aplicabile comunicărilor client-avocat, chiar dacă nu ați încheiat un contract cu noi.

4. Datele personale pe care le prelucrăm în relația cu furnizorii și/sau partenerii noștri de afaceri

+

A.    Datele personale prelucrate

Pentru desfășurarea relației contractuale cu furnizorii și/sau partenerii noștri de afaceri, putem colecta  următoarele categorii de date:

a.    date de identificare precum nume, prenume, titlul academic, titlul sau poziția, locul de muncă; 
b.    copia documentului dumneavoastră de identitate, dacă este cazul;
c.    date de contact, precum adresa fizică de serviciu sau, după caz, personală, adresa de e-mail, număr de telefon;
d.    cont bancar și alte informații financiare necesare pentru desfășurarea relației contractuale, dacă este cazul;
e.    orice alte date pe care ni le furnizați cu ocazia interacțiunilor noastre, atât în mod verbal, cât și prin intermediul corespondenței scrise.

B.    Cum colectăm datele personale

Colectăm, în mod direct de la dumneavoastră, doar acele date personale pe care ni le furnizați în mod voluntar (în format fizic, verbal, sau electronic), astfel:

a.    atunci când ne contactați prin e-mail, telefon sau prin poștă, dacă sunteți interesat să ne deveniți furnizor sau partener de afaceri;
b.    în contextul unei întâlniri la un eveniment de afaceri sau alte asemenea evenimente (de exemplu, prin schimbul de cărți de vizită).

De asemenea, putem colecta datele dumneavoastră și în mod indirect, în măsura permisă de lege și doar atunci când acestea sunt necesare pentru desfășurarea relației profesionale, astfel:


a.    din surse disponibile public, precum registre publice, portaluri ale autorităților publice, baze de date oficiale, publicații oficiale, platforme profesionale sau website-uri ale societăților și organizațiilor relevante, sau rețele de networking profesional (de exemplu, LinkedIn);
b.    prin intermediul recomandărilor sau introducerilor realizate de clienți, parteneri de afaceri, colaboratori profesionali sau alte persoane cu care avem relații profesionale, inclusiv angajați ai dumneavoastră;
c.    în contextul utilizării Website-ului nostru, inclusiv prin intermediul modulelor cookie și al tehnologiilor similare, conform Politicii privind modulele cookie;

C.    Temeiurile legale și scopurile de prelucrare

Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în temeiul executării contractului încheiat cu dumneavoastră sau cu organizația pe care o reprezentați, al îndeplinirii obligațiilor legale aplicabile bpv Grigorescu Ștefănică, precum și, după caz, în baza interesului nostru legitim de a gestiona relația contractuală și de a asigura exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor care decurg din contractele încheiate cu dumneavoastră, în calitate de furnizor și/sau partener de afaceri.

 
De asemenea, în ceea ce privește desfășurarea operațiunilor financiar-contabile, prelucrăm datele dumneavoastră personale în baza obligațiilor noastre legale de a asigura respectarea dispozițiilor financiar-fiscale aplicabile.

5. Datele personale pe care le prelucrăm în scopul furnizării Comunicărilor profesionale și în contextul participării la evenimentele organizate sau sprijinite de noi

+

A.    Datele personale prelucrate

În acest context, datele cu caracter personal prelucrate pot include:

a.    date de identificare, precum nume, prenume, loc de muncă, aria de practică sau domeniul de activitate, angajator;
b.    date de contact, precum adresa e-mail și numărul de telefon;
c.    date privind participarea la evenimente organizate de noi, inclusiv confirmarea participării, istoricul participării și preferințele exprimate în legătură cu conferințe, seminarii, webinarii, workshop-uri sau alte evenimente profesionale;
d.    date tehnice și informații privind interacțiunea cu Comunicările noastre profesionale, precum confirmarea deschiderii e-mailurilor, accesarea materialelor transmise și preferințele de comunicare;
e.    date privind interacțiunile, inclusiv răspunsurile dumneavoastră generate de opțiunea de a alege între răspunsuri predefinite la orice întrebare sau de a ne oferi feedback în formularele pe care vi le trimitem, precum și cele rezultate din orice alte comentarii și mesaje adresate nouă;
f.    imagini foto și/sau înregistrări video realizate în cadrul evenimentelor organizate de noi, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă;
g.    voce (dacă este cazul, în situația unui webinar/eveniment înregistrat);
h.    date despre cerințe și preferințe speciale;
i.     orice alte date pe care ni le furnizați cu ocazia interacțiunilor noastre, indiferent de canalul sau modalitatea prin care are loc interacțiunea.


B.    Cum colectăm datele personale

Colectăm doar acele date personale pe care ni le furnizați în mod voluntar, verbal sau în formă scrisă (în format fizic sau electronic), inclusiv prin e-mail, telefon, poștă, formulare de înregistrare, întâlniri și alte interacțiuni profesionale, în contextul relației dumneavoastră cu bpv Grigorescu Ștefănică, al accesării Website-ului, al înregistrării la Comunicările noastre profesionale, al exprimării interesului pentru serviciile, publicațiile sau evenimentele organizate ori susținute de noi (inclusiv conferințe, seminarii, webinarii și alte evenimente profesionale), precum și pe parcursul participării la acestea, inclusiv prin intermediul feedback-ului, solicitărilor, observațiilor sau altor informații comunicate în cadrul interacțiunilor noastre profesionale ori disponibile din surse publice relevante, în scopul gestionării relației profesionale și al evaluării și îmbunătățirii continue a serviciilor și activităților noastre profesionale.

C.    Temeiurile legale și scopurile de prelucrare

Prelucrăm datele cu caracter personal în următoarele scopuri și în baza următoarelor temeiuri legale:

(i)    Furnizarea Comunicărilor profesionale

Prelucrăm datele dumneavoastră personale pentru transmiterea de newslettere, alerte juridice, publicații, invitații la evenimente și alte Comunicări profesionale relevante pentru domeniul dumneavoastră de activitate. Această prelucrare se realizează:

  • în baza consimțământului dumneavoastră, atunci când vă abonați direct la comunicările noastre prin intermediul Website-ului sau prin alte solicitări directe (spre exemplu, prin completarea formularului de participare la un eveniment organizat de noi); sau
  • în baza interesului nostru legitim de a menține și dezvolta relațiile profesionale cu clienții, partenerii de afaceri și alte contacte profesionale, atunci când sunteți clientul nostru, ne-ați contactat în scop profesional ori v-ați exprimat interesul pentru activitățile și evenimentele noastre.

Aveți posibilitatea de a vă retrage consimțământul sau de a vă opune primirii acestor Comunicări profesionale în orice moment, prin utilizarea opțiunii de dezabonare sau prin contactarea noastră.

(ii)    Organizarea și desfășurarea evenimentelor profesionale

Prelucrăm datele dumneavoastră personale pentru organizarea, administrarea și desfășurarea conferințelor, seminariilor, workshopurilor, webinariilor și altor evenimente profesionale organizate sau susținute de noi, inclusiv pentru gestionarea înscrierilor, comunicarea cu participanții și administrarea logistică a evenimentelor. Această prelucrare se realizează:

  • în baza interesului nostru legitim de a organiza și promova evenimente profesionale și de a gestiona relațiile cu participanții și partenerii noștri profesionali.

(iii)    Realizarea și utilizarea imaginilor foto-video în cadrul evenimentelor

În cadrul evenimentelor organizate sau susținute de noi, putem realiza fotografii și/sau materiale video care pot fi utilizate de către noi în scop de promovare, inclusiv prin publicarea pe Website-ul și paginile oficiale de social media ale Societății (e.g., LinkedIn, Facebook). Prelucrarea fotografiilor și/sau materialelor video se realizează în baza interesului nostru legitim de a documenta și promova activitățile și evenimentele profesionale organizate.

Dacă nu doriți să apăreți în materialele vizuale realizate, vă rugăm să ne comunicați acest lucru în prealabil la adresa de e-mail news@bpv-grigorescu.com sau să informați echipa de organizare înainte de începerea evenimentului.

(iv)    Gestionarea participării la webinarii și securitatea acestora

În cazul webinariilor organizate sau susținute de noi, prelucrăm anumite date personale pentru administrarea participării, menținerea evidenței participanților și asigurarea securității și integrității platformelor utilizate. Această prelucrare se realizează în baza interesului nostru legitim de a organiza și desfășura în condiții adecvate evenimente online și de a preveni incidentele de securitate.

(v)    Înregistrarea webinariilor și prelucrarea vocii sau imaginii participanților

În situația în care un webinar este înregistrat, putem prelucra vocea și/sau imaginea participanților care utilizează funcțiile audio ori video ale platformei. Această prelucrare se realizează exclusiv în baza consimțământului dumneavoastră, exprimat prin activarea funcțiilor audio și/sau video în cadrul webinarului. Aveți posibilitatea de a participa cu aceste funcții dezactivate, dacă nu doriți prelucrarea acestor date.

(vi)    Evaluarea și îmbunătățirea serviciilor și interacțiunilor profesionale

Putem prelucra date rezultate din feedback-ul, solicitările, observațiile, răspunsurile la chestionare sau alte interacțiuni profesionale cu dumneavoastră, în scopul evaluării și îmbunătățirii continue a serviciilor juridice, a standardelor profesionale și a experienței oferite clienților și partenerilor noștri. Această prelucrare se realizează în baza interesului nostru legitim de a îmbunătăți calitatea serviciilor, procesele interne și modul de gestionare a relațiilor profesionale.

6. Datele personale pe care le prelucrăm în scopuri de recrutare și efectuarea unui stagiu de practică

+

A.    Datele personale prelucrate

Puteți aplica pentru o poziție în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică prin intermediul Website-ului nostru, accesând secțiunea „Cariere” și transmițând CV-ul dumneavoastră la adresa de e-mail indicată. În acest context, vom prelucra exclusiv datele cu caracter personal necesare desfășurării procesului de recrutare și evaluării candidaturii dumneavoastră, respectiv:

a.    date de identificare, precum numele și prenumele, adresa de e-mail, numărul de telefon și adresa poștală, orice alte date pe care ni le prezentați prin documentele de aplicare;
b.    datele înscrise în CV-ul și scrisoarea de intenție transmise de dumneavoastră (incluzând educație, experiență profesională, hobby-uri);
c.    orice alte date pe care ni le furnizați în mod voluntar cu ocazia interacțiunilor noastre.

B.    Cum colectăm datele personale

Colectăm, direct de la dumneavoastră, doar acele date personale pe care ni le furnizați în mod voluntar, precum și informații disponibile din surse publice (spre exemplu, rețele profesionale precum LinkedIn), atunci când ne contactați prin e-mail, telefon sau prin poștă, dacă vă manifestați interesul de a fi angajat de noi sau de a colabora cu noi.

C.    Temeiurile legale și scopurile de prelucrare

Colectăm informații necesare în cadrul procesului de recrutare, pentru a putea evalua dacă sunteți potrivit pentru o poziție în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică, precum și în vederea efectuării demersurilor necesare încheierii unui contract cu dumneavoastră. În concret, datele dumneavoastră sunt prelucrate pentru următoarele scopuri specifice, respectiv pentru:

  • a evalua dacă sunteți potrivit pentru o poziție în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică sau pentru a desfășura un stagiu de practică;
  • a vă contacta cu privire la aplicația dumneavoastră;
  • a administra procesul de recrutare sau de selecție pentru stagiul de practică;
  • a vă contacta cu privire la posturile care devin disponibile ulterior sau pentru stagii de practică ulterioare, și pentru care considerăm că aveți profilul profesional potrivit; și
  • a avea evidența unor eventuale procese anterioare de recrutare sau de selecție pentru un stagiu de practică la care ați participat și a motivelor pentru care nu vi s-a adresat o ofertă sau pentru care oferta a fost refuzată, inclusiv motivele pentru care ați fost respins pentru efectuarea stagiului de practică.

În cazul în care candidatura dumneavoastră nu este selectată în cadrul procesului de recrutare sau evaluării privind stagiul de practică, vă putem contacta ulterior pentru a vă informa cu privire la alte oportunități de carieră și/sau stagii de practică disponibile în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică și pentru a vă invita să participați la alte interviuri sau procese de evaluare, exclusiv în baza consimțământului dumneavoastră exprimat în acest sens.

Totodată, putem păstra evidențe privind participarea candidaților la procesul de recrutare și selecție, inclusiv informații referitoare la rezultatul evaluării candidaturii sau la motivele pentru care nu a fost formulată ori acceptată o ofertă, în baza interesului nostru legitim de a documenta desfășurarea procesului de recrutare și de a putea gestiona eventuale solicitări, reclamații sau litigii legate de acesta.

7. Datele pe care le prelucrăm cu ocazia vizitelor la biroul nostru

+

A.    Datele personale prelucrate

În cazul în care vizitați sediul nostru, putem colecta următoarele date personale:

a.    date de identificare, precum numele complet;
b.    detalii legate de scopul vizitei, ora sosirii și ora plecării;
c.    imagini video ale accesului ȋn sediul nostru;
d.    orice alte date pe care ni le furnizați cu ocazia interacțiunilor noastre.

B.    Cum colectăm datele personale

Colectăm datele dumneavoastră personale în mod direct de la dumneavoastră, în momentul sosirii la sediul nostru. Mai mult, puteți fi înregistrat de sistemul nostru de supraveghere video instalat în zonele supravegheate (de exemplu, zona de acces intrare-ieșire), semnalizate corespunzător.

C.    Temeiurile legale și scopurile de prelucrare

Colectarea datelor dumneavoastră personale este strict limitată la ceea ce este necesar pentru asigurarea securității în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică, prin ținerea evidenței vizitatorilor și prin supravegherea video a zonelor semnalate în mod corespunzător. Orice prelucrare a datelor dumneavoastră în scopul menționat anterior are la bază, ca temei juridic, interesul legitim de a fi asigurată securitatea bunurilor și a personalului nostru.

8. Durata de stocare a datelor

+

Datele dumneavoastră personale vor fi păstrate doar pentru perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care au fost colectate. Datele prelucrate în scopul transmiterii Comunicărilor profesionale vor fi păstrate, de regulă, pentru o perioadă de 2 ani de la abonare sau de la ultima interacțiune relevantă cu noi, iar ulterior vă putem solicita reconfirmarea interesului sau reînnoirea consimțământului pentru continuarea furnizării acestora. În cazul în care vă retrageți consimțământul sau vă exercitați dreptul de opoziție, vom înceta prelucrarea datelor în acest scop.

Datele candidaților care participă la procese de recrutare sau selecție pentru stagii de practică pot fi păstrate pentru o perioadă de până la 1 an de la finalizarea procesului de recrutare, inclusiv în scopul gestionării unor oportunități viitoare de carieră, în măsura în care persoana vizată și-a exprimat consimțământul în acest sens.

Imaginile surprinse prin intermediul sistemelor de supraveghere video sunt păstrate, de regulă, pentru o perioadă de maximum 30 de zile, cu excepția situațiilor în care legea sau circumstanțe justificate impun o perioadă mai lungă de stocare.

La expirarea perioadelor de păstrare aplicabile sau atunci când datele nu mai sunt necesare pentru scopurile pentru care au fost colectate, acestea vor fi șterse sau anonimizate, cu excepția cazurilor în care păstrarea lor este necesară pentru respectarea unor obligații legale ori pentru exercitarea sau apărarea unor drepturi legitime.

9. Destinatari sau categorii de destinatari ai datelor

+

Ca regulă, nu divulgăm datele dumneavoastră personale către terți, cu excepția cazurilor în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor noastre profesionale sau legale ori pentru furnizarea serviciilor noastre. În astfel de situații, divulgarea se realizează în conformitate cu legislația aplicabilă și cu respectarea obligațiilor de confidențialitate și secret profesional. Datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi accesate, de asemenea, în cadrul bpv Grigorescu Ștefănică exclusiv de către persoanele care au nevoie de aceste informații pentru îndeplinirea atribuțiilor lor profesionale și pentru scopurile descrise în prezenta Politică de confidențialitate.

Pentru anumite activități, putem utiliza furnizori de servicii care acționează în calitate de persoane împuternicite, precum furnizori de servicii IT, soluții de management al contactelor, contabilitate sau organizare de evenimente. Acești furnizori vor prelucra datele exclusiv în baza instrucțiunilor noastre și în temeiul unor acorduri care asigură un nivel adecvat de protecție a datelor personale.

10. Securitatea datelor personale

+

bpv Grigorescu Ștefănică acordă o importanță deosebită securității, integrității și confidențialității datelor dumneavoastră cu caracter personal și aplică măsuri tehnice și organizatorice adecvate, în conformitate cu art. 32 din GDPR, pentru a le proteja împotriva accesului, utilizării, pierderii, divulgării sau distrugerii neautorizate.

11. Drepturile dumneavoastră cu privire la prelucrarea datelor personale

+

În conformitate cu dispozițiile aplicabile în ceea ce privește datele cu caracter personal, vă informam că aveți următoarele drepturi, care pot fi exercitate prin adresarea unei cereri în acest sens, utilizând datele de contact indicate mai jos:

  • dreptul de a fi informat cu privire la datele cu caracter personal stocate și dreptul de acces la datele prelucrate (art. 14 și 15 GDPR);
  • dreptul de a solicita rectificarea datelor cu caracter personal (art. 16 GDPR);
  • dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal (art. 17 GDPR);
  • dreptul de a solicita restricționarea prelucrării (art. 18 GDPR);
  • dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră personale, inclusiv deciziilor automate luate în baza prelucrării (art. 21 din GDPR);
  • dreptul de a nu fi supus unei decizii automate, inclusiv profilare (art. 22 GDPR);
  • dreptul la portabilitatea datelor (art. 20 GDPR);
  • dreptul de a depune plângere în fața Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal - cu sediul în Bd. Gheorghe Magheru nr. 28-30, București, România sau prin intermediul site-ului web www.dataprotection.ro și de a vă adresa instanțelor de judecată competente.

Exercitarea anumitor drepturi prevăzute de GDPR poate fi limitată atunci când prelucrarea datelor este necesară pentru respectarea obligațiilor legale aplicabile Societății. În acest sens, dreptul la ștergerea datelor, dreptul la portabilitate și dreptul de opoziție pot să nu fie aplicabile în cazul prelucrărilor efectuate în temeiul unei obligații legale sau al unor cerințe specifice activității Societății.

12. Exercitați-vă drepturile

+

Dacă aveți orice întrebări cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră personale sau dacă doriți să ne adresați o solicitare, precum și să vă exercitați oricare din drepturile cu privire la prelucrarea datelor personale, vă rugăm să ne contactați la:

Vom analiza fiecare solicitare și vă vom comunica acțiunile întreprinse în acest sens în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de o lună de la momentul înregistrării solicitării dumneavoastră. În cazul în care avem nevoie de mai multe informații din partea dumneavoastră sau avem dificultăți în rezolvarea cererii dumneavoastră, vă vom informa fără întârziere cu privire la faptul că avem nevoie de timp suplimentar pentru a analiza în mod corespunzător cererea dumneavoastră.

În cazul în care considerați că nu am soluționat toate cererile dumneavoastră sau sunteți nemulțumiți de răspunsurile noastre, puteți formula o plângere către Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. De asemenea, vă puteți adresa și instanțelor de judecată. 

13. Modificări ale Politicii de confidențialitate

+

În cazul în care vom actualiza prezenta Politică de confidențialitate, versiunea revizuită va fi publicată pe Website-ul nostru și va înlocui versiunea anterioară.

Vă mulțumim pentru încrederea acordată prin furnizarea datelor dumneavoastră personale și pentru timpul acordat consultării prezentei Politici de confidențialitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Dacă aveți întrebări sau nelămuriri cu privire la modul în care prelucrăm datele dumneavoastră personale, ne puteți contacta în orice moment.