bpv Grigorescu Ștefănică a consiliat acționarii companiei românești Softelligence cu privire la preluarea acesteia de către compania americană Encora Holdings Limited, parte a Grupului Encora. Tranzacția a fost semnată în luna mai 2023 și încheierea acesteia este așteptată la mijlocul anului 2023, fiind supusă aprobărilor uzuale din partea autorităților de reglementare.
Softelligence este o companie românească, fondată în anul 2006, cu prezență în România, Marea Britanie și Macedonia, ce oferă o gamă completă de servicii de inginerie software și soluții digitale pentru sectorul bancar, asigurări, precum și pentru alte industrii. Achiziția Softelligence marchează intrarea oficială a Grupului Encora pe piața europeană de servicii IT.
Echipa noastră a oferit consultanță pe tot parcursul negocierilor care au condus la semnarea tranzacției, inclusiv în legătură cu aspecte juridice și fiscale privind structurarea și implementarea tranzacției. De asemenea, echipa noastră a coordonat asistența juridică acordată de consultanții internaționali ai vânzătorilor și ai companiei Softelligence, din Marea Britanie și din alte jurisdicții relevante.
„Suntem recunoscători acționarilor Softelligence pentru încrederea acordată echipei noastre și ne bucurăm că am putut oferi consultanță în cadrul acestei tranzacții strategice pe piața IT din România. Este încă o dovadă a atractivității acestei piețe pentru investitorii străini, date fiind expertiza și capacitatea de livrare la standarde înalte din acest sector. Dinamica pieței de Achiziții și Fuziuni din acest domeniu ne arată că sectorul IT este unul matur și în continuă dezvoltare și ne bucură faptul că, prin poziția firmei noastre de furnizor de top pentru sectorul de tehnologie, putem contribui la această dezvoltare.”
Cătălin Grigorescu
Din echipa de consultanță a bpv Grigorescu Ștefănică au făcut parte: Cătălin Grigorescu (Corporate, M&A, Tehnologie), Iulia Dragomir (Corporate, M&A, Fiscalitate), Ioana Gheorghe (Corporate, M&A) precum și alți profesioniști din cadrul practicilor de drept societar, comercial, de muncă și fiscalitate ale firmei.
Succesul anului anterior al practicii noastre de Tranzacții Corporative continuă în 2023, care promite să fie un an foarte activ, cu mai multe tranzacții aflate în acest moment în diverse stadii de finalizare. Recent, echipa noastră a consiliat:
- Ziegler Group în achiziția HS Timber Productions din Sebeș, România (aprilie 2023);
- firma de investiții cu capital privat OMNIA CAPITAL cu privire la achiziția companiei de transport rutier Dumagas de la fondul de investiții cu capital privat Bancroft (februarie 2023);
- compania VERIDION (anterior Soleadify), pe fondatorii acesteia, precum și fondul de investiții cu capital de risc LAUNCHUB Ventures și alți participanți într-o rundă de finanțare de 6 milioane USD (februarie 2023);
- compania de software și infrastructură INCRYS în legătură cu achiziția companiei de servicii în tehnologia informației USOURCE (ianuarie 2023);
- Innoship și pe fondatorii acesteia în legătură cu tranzacția de achiziție și investiție încheiată cu Alsendo, o companie din portofoliul Abris Capital (octombrie 2022);
- compania Smart ID Dynamics și acționarii săi în legătură cu investiția SARMIS Capital în Smart ID Dynamics (ianuarie 2022) și în legătură cu achiziția furnizorului de soluții software integrate Spectrum din Brașov (mai 2022).