În data de 31 martie 2025, au intrat în vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 295/2025 privind Registrul general de evidență a salariaților – REGES-ONLINE („Hotărârea”), cu excepția celor privind contravențiile și aplicarea sancțiunilor pentru încălcarea obligațiilor prevăzute de Hotărâre, care vor intra în vigoare în 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial.
Hotărârea aduce modificări semnificative cu privire la modul de gestionare a evidenței salariaților prin înlocuirea aplicației Revisal cu noua platformă – REGES-ONLINE, sistem care va funcționa exclusiv în variantă online („Registrul”). Principalele modificări vizează, printre altele:
▸Introducerea unei platforme online destinate completării, transmiterii, gestionării, consultării și procesării datelor referitoare la elementele contractelor individuale de muncă;
▸Obligația angajatorilor de a transmite în Registru noi informații privind salariații, precum:
▸Modificarea cuantumului unor sancțiuni aplicabile angajatorilor pentru nerespectarea obligațiilor prevăzute de Hotărâre.
Angajatorii au obligația de a se înregistra în Registru în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Hotărârii. Încălcarea acestei obligații constituie contravenție și se sanctionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 RON. După expirarea termenului de 6 luni menționat anterior, Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților se abrogă.
În termenul prevăzut mai sus, angajatorii au obligația de a completa și transmite în Registru toate elementele contractelor individuale de muncă active la acea dată, care nu se regăsesc în aplicația REVISAL. Încălcarea acestei obligații constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 RON.
Procedura de acces în vederea completării, transmiterii și interogării datelor în/din Registru se stabilește prin ordin al Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii.