► Data ţintă de punere în funcţiune (care nu va depăși 36 de luni de la data anticipată a semnării contractului CfD de Contrapartea CfD) şi Data limită de începere a exploatării comerciale;
► Un raport privind viabilitatea proiectului care va conține descrierea generală a amplasamentului, caracteristicile tehnice ale capacităţii instalate propuse a proiectului, calendarul detaliat al proiectului.
(iii) Secţiunea trei: Aspecte financiare conține informații privind finanţarea proiectului sub forma unor scrisori de confort sau a unor aprobări/autorizări ale organelor de control ale solicitantului privind finanțarea din fonduri proprii. (iv) Secțiunea patru: Dezvoltare, construcție, exploatare și drept de proprietate conține un rezumat al activității comerciale a solicitantului, pentru a demonstra că deține experiență în dezvoltarea și exploatarea de proiecte similare. Solicitantul trebuie să dovedească faptul că deține experienţă în dezvoltarea, construcţia sau operarea de proiecte comparabile în România sau la nivel global, în orice perioadă din ultimii 10 ani. Oferta tehnică va fi analizată cu prioritate de comisia de evaluare și doar după aprobarea acesteia se va trece la evaluarea ofertei financiare. Despre oferta financiară Oferta financiară este reprezentată de Formularul F1. Scrisoarea de depunere a ofertei financiare în care se completează datele de identificare ale solicitantului și prețul de exercitare, specificat cu 4 cifre după virgulă. În caz de egalitate între ofertele financiare, operatorul schemei CfD va departaja solicitanții în baza următoarelor criterii: (i) va avea prioritate oferta cu aviz tehnic de racordare (”ATR”); (ii) în cazul în care toate ofertele au ATR, va avea prioritate oferta cu capacitatea cea mai mare; (iii) în caz de egalitate, va avea prioritate oferta cu anul de punere în exploatare cel mai apropiat de anul licitației; (iv) în caz de egalitate, va avea prioritate oferta depusă cel mai devreme în cadrul licitației CfD. Despre garanția de participare Pentru a participa la licitația CfD, solicitantul trebuie să includă în oferta tehnică o garanție de participare în favoarea operatorului schemei CfD. Principalele caracteristici ale garanției de participare:(i) va fi exprimată în Lei având valoarea echivalentă sumei de 20.000 EUR/MW pentru capacitatea propusă;
(ii) va fi constituită sub forma unei garanţii irevocabile, necondiţionate şi executabile la prima solicitare;
(iii) va fi emisă de o instituție bancară având un rating de credit minim BBB conform S&P sau echivalent;
(iv) va fi valabilă pe perioada de valabilitate a cererii de finanţare (i.e. aproximativ 6 luni de la data limită a depunerii cererii de finanțare).
În cazul în care un solicitant este declarat câștigător, va trebui să furnizeze o garanţie de bună execuţie în echivalentul în Lei al sumei de 75.000 EUR/MW pentru puterea instalată a proiectului, convertită la cursul BNR aplicabil la data emiterii. În final, reamintim unele dintre prevederile din cadrul general al schemei CfD, respectiv:► Durata de acordare a ajutorului financiar în cadrul schemei CfD este de 15 ani de la data începerii plății. Dacă solicitantul acceptat nu pune în funcţiune proiectul până la Data ţintă de punere în funcţiune, durata CfD va fi redusă cu perioada de întârziere în punerea în funcţiune a proiectului;
► Solicitanții acceptați au obligația de a comercializa producţia de energie acoperită prin contractul CfD numai pe pieţe organizate de energie electrică. Există și posiblitatea de a vinde o parte din energia generată, care este acoperită de CfD, prin contracte bilaterale, însă se va aplica mecanismul de repartizare a profitului prevăzut în HG nr. 318/2024, despre care am vorbit și în Legal and Tax Alert privind schema CfD (disponibil aici);
► Dacă solicitantul acceptat nu pune în funcţiune cel puţin 90% din capacitatea atribuită până la Data limită de începere a exploatării comerciale, contractul CfD va înceta automat, iar contrapartea CfD va executa garanţia de bună execuţie;
► În cazul în care capacitatea pusă în funcţiune a proiectului este mai mică de 100%, dar mai mare sau egală cu 90% din capacitatea instalată propusă atribuită în cadrul licitaţiei CfD, perioada pentru care beneficiarul CfD va avea dreptul de a primi plăţile pentru diferenţă CfD va fi redusă proporţional cu procentul din capacitatea nepusă în funcţiune;
► Un solicitant acceptat va putea desemna un vehicul investiţional cu destinaţie specială în acest scop pentru a semna Contractul CfD.
Până la acest moment, Ministerul Energiei nu a oferit informații privind data exactă de organizare a licitației CfD, însă în Ordinul nr. 1290/2024 se menționează faptul că se va publica pe site-ul propriu și pe site-ul Transelectrica SA calendarul de desfăşurare al licitaţiilor CfD, care va cuprinde, fără a se limita la, perioada de clarificări, data limita de depunere a cererilor de finanţare, data începerii evaluării ofertelor tehnice, perioada de contestaţii, data evaluării ofertelor financiare, data estimată de semnare a contractelor CfD. Revenim cu noutăți când se va da publicității calendarul de desfăşurare al licitației CfD.