Pe măsură ce etapele intrării în vigoare a Regulamentului privind inteligența artificială („AI Act”) se derulează, luna februarie aduce în prim-plan un nou set de cerințe, inclusiv obligația de alfabetizare în domeniul AI. În cazul în care ești furnizor sau implementator al unui sistem de AI, trebuie să ai în vedere aspectele de mai jos, pentru că, da, prevederile AI Act devin încet-încet o realitate.

► Ce se întâmplă? În cazul în care ești angajator și furnizezi sau implementezi (adică doar folosești în scopuri profesionale) sisteme de AI, începând cu 2 februarie 2025, ești obligat să te asiguri că salariații tăi au competența necesară pentru a face față provocărilor cu care se confruntă afacerea ta, în special să te asiguri că în cadrul companiei tale este implementat un nivel adecvat de alfabetizare în domeniul AI.
► De ce? O nouă obligație prevăzută de Articolul 4 din AI Act a intrat în vigoare, impunând angajatorilor care acționează totodată în calitate de furnizori sau implementatori de sisteme de AI să întreprindă măsuri pentru a se asigura că personalul lor deține competențele, cunoștințele și înțelegerea necesare pentru o utilizare informată a sistemelor de AI, precum și conștientizarea oportunităților și riscurilor asociate AI, inclusiv a posibilelor prejudicii pe care o furnizare sau utlizare necorespunzătoare a sistemelor de AI le poate provoca.
► Care sunt demersurile practice? AI Act nu oferă orientări cu privire la modul în care această cerință ar trebui îndeplinită în practică. În mod specific, Articolul 4 prevede că furnizorii și implementatorii de sisteme de AI trebuie să ia măsuri pentru a asigura, în cea mai mare măsură posibilă, un nivel suficient de alfabetizare în domeniul AI a personalului lor și pentru alte persoane implicate în operarea și utilizarea sistemelor AI în numele lor. Acest lucru trebuie realizat ținând cont de cunoștințele tehnice, experiența, educația și formarea acestora, de contextul în care sistemele AI vor fi utilizate, precum și luând în considerare persoanele sau grupurile de persoane în legătură cu care urmează să fie folosite sistemele de AI.
Deși în prezent nu există practici clar definite în acest sens, angajatorii sunt obligați să își contureze strategiile de afaceri pentru utilizarea sistemelor de AI prin implementarea unor politici interne și coduri de conduită privind utilizarea responsabilă a acestor sisteme.
► Există consecințe? Deși AI Act nu prevede în mod expres o sancțiune specifică pentru nerespectarea Articolului 4, nu este exclus ca autoritățile naționale să reglementeze un regim sancționator pentru neîndeplinirea obligației privind alfabetizarea în domeniul AI.
Pe de altă parte, încălcarea cerințelor prevăzute de AI Act (inclusiv de Articolul 4) de către furnizorii de modele de AI de uz general poate fi sancționată cu amenzi de până la 15.000.000 EUR sau 3% din cifra de afaceri mondială totală anuală pentru exercițiul financiar precedent, oricare dintre aceaste sume este mai mare. În plus, nerespectarea Articolului 4 poate genera implicații specifice în domenii precum relațiile de muncă, confidențialitatea, prelucrarea datelor cu caracter personal conform normelor GDPR, precum și drepturile de proprietate intelectuală. În prezent, însă, nu este clar cărei autorități naționale îi va reveni atribuția de monitorizare a îndeplinirii unei astfel de obligații în România, dar această întrebare ar trebui să primească un răspuns până în august 2025.
În concluzie, măsuri precum cele menționate mai sus ar trebui deja implementate în fiecare enitate implicată în lanțul de aprovizionare cu AI.
Pentru a aprofunda acest subiect, puteți consulta Partea I și Partea a II-a a articolului notru pe acest subiect, disponibile pe site-ul nostru.
Nu uitați să vă abonați la newsletter-ul nostru pentru a fi la curent cu cele mai recente noutăți juridice.