» să fie mai mică sau cel mult egală cu chiria din februarie 2020;
» să aibă o valoare maximă de 10.000 RON pentru operatorii economici pentru fiecare locație, respectiv o valoare maximă de 2.000 RON pentru persoane fizice pentru o singură locație.
Pentru a obține plata chiriei de către organul fiscal teritorial competent, locatarul va depune o cerere însoțită de:» contractul de locațiune încheiat între locator și locatar;
» actul adițional la contractul de locațiune, prin care părțile agreează amânarea plății chiriei și care trebuie să includă durata perioadei de amânare, suma aferentă acestei perioade, contul bancar al locatorului, data semnării și semnăturile ambelor părți;
» orice fel de document al locatarului care dovedește imposibilitatea plății chiriei în perioada specificată în actul adițional dintre locator și locatar.
Locatarii care beneficiază de această amânare la plata chiriei vor fi obligați să plătească chiriile lunare amânate organului fiscal teritorial competent după perioada în care plata a fost amânată, eșalonat, în rate egale, până la data de 31 decembrie 2020. În plus, au fost adoptate o serie de facilități fiscale, prin derogare de la prevederile actuale ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal:» contribuabilii care au redus contravaloarea folosinței unui bun imobil potrivit contractului încheiat între părți cu cel puțin 30% față de luna februarie 2020, vor beneficia de scutirea de la plata impozitului pe venitul din cedarea folosinței acestui bun pe perioada pentru care s-a negociat scăderea contravalorii folosinței bunului imobil, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020;
» în cazul în care contravaloarea folosinței bunului imobil potrivit contractului încheiat între părți, a fost redusă cu cel puțin 30% față de luna februarie 2020, aceasta nu va intra în plafonul de calcul anual de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară prevăzut de lege ca bază de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2020;
» contribuabilii care au redus contravaloarea folosinței unui bun imobil potrivit contractului încheiat între părți cu cel puțin 20% față de luna februarie 2020, vor plăti impozit pe profit sau impozit pe veniturile microîntreprinderilor doar pentru 80% din veniturile din cedarea folosinței acestui bun pe perioada pentru care s-a negociat scăderea contravalorii folosinței bunului imobil, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.
[1] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din data de 21.05.2020.