Un nou act normativ recent publicat în Monitorul Oficial
[1] urmărește armonizarea cu legislația europeană
[2] și totodată aduce modificări semnificative regimului detașării salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale. Dintre aceste modificări, menționăm următoarele:
Drepturi noi pentru salariații detașați
Salariații au un set de drepturi bine definit pe perioada detașării într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Elveția, printre care și dreptul la salariul minim definit de legislația și/sau practica statului-gazdă, inclusiv la compensarea muncii suplimentare.
Printre cele mai importante modificări, enumerăm înlocuirea noțiunii de salariu minim cu cea de remunerație. Astfel, remunerația care trebuie acordată pe perioada detașării transnaționale poate cuprinde nu doar salariul minim, ci și alte sporuri și indemnizații obligatorii conform legislației statului-gazdă, cum ar fi sporul pentru munca în zilele de repaus săptămânal, sporul pentru munca în zilele de sărbătoare legală sau sporul pentru munca prestată în timpul nopţii. Indemnizaţia specifică detaşării transnaţionale este considerată parte a remuneraţiei, cu excepţia cheltuielilor generate de detaşare, respectiv cheltuielile de transport, cazare și masă.
Mai mult, „nucleul dur” al drepturilor de care beneficiază salariații detașați, în cadrul prestării de servicii transnaționale, se extinde și cu privire la:
▸condiţiile privind cazarea salariaţilor, atunci când sunt oferite de angajator salariaţilor trimişi să exercite temporar lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuţiilor de serviciu la un alt loc de muncă decât locul lor de muncă obişnuit;
▸indemnizaţiile sau rambursarea cheltuielilor de transport, cazare şi masă pentru salariaţii obligaţi din raţiuni profesionale să călătorească către şi de la locul lor de muncă obişnuit în statul membru pe teritoriul căruia sunt detaşaţi sau în cazul în care aceştia sunt trimişi temporar de angajatorul lor de la locul lor de muncă obişnuit la un alt loc de muncă, în conformitate cu legislaţia sau contractul colectiv de muncă cu aplicabilitate generală din statul-gazdă.
Obligații noi pentru angajatori
În cazul în care durata efectivă a detaşării depăşeşte 12 luni, salariaţii detaşaţi în cadrul prestării de servicii transnaţionale beneficiază, suplimentar, de toate condiţiile de muncă şi de încadrare în muncă aplicabile care sunt stabilite în statul membru pe teritoriul căruia se desfăşoară munca prin lege sau contracte colective cu aplicare generală, cu excepţia:
▸procedurilor, formalităţilor şi condiţiilor de încheiere şi de încetare a contractului individual de muncă, inclusiv clauzelor de neconcurenţă;
▸schemelor de pensii ocupaţionale suplimentare.
Perioada detaşării prevăzută poate fi prelungită cu încă maximum șase luni în situaţia transmiterii de către întreprindere a unei notificări motivate la autoritatea competentă pe teritoriul statului membru unde îşi desfăşoară activitatea salariaţii detaşaţi. În cazul României, notificarea se va transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui raza teritorială prestează activitatea salariații detașați, cel târziu în ziua anterioară împlinirii termenului de 12 luni.
Mai mult, întreprinderile stabilite pe teritoriul României care, în cadrul prestării de servicii transnaționale, detașează, pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederației Elvețiene salariați au noi obligații de informare a salariatului detașat, cum ar fi cu privire la elementele constitutive ale remunerației la care are dreptul sau cheltuielile efectiv generate de detașare, precum transportul, cazarea și masa (altfel riscând amenzi de până la 20.000 lei).
Clarificări privind punerea la dispoziție a salariaților temporari
Ca regulă, întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României informează, în scris, agentul de muncă temporară cu privire la remuneraţie, condiţiile de muncă, încadrare în muncă pe care le aplică la nivelul întreprinderii, în caz contrar putându-i fi aplicabile amenzi de până la 20.000 lei.
De asemenea, se aduc clarificări cu privire la detașările subsecvente. Astfel, dacă un agent de muncă temporară străin pune salariați la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare stabilite în România, iar aceasta din urmă dispune desfășurarea activității într-un alt stat membru, salariatul va fi considerat a fi detaşat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară cu care acesta se află într-un raport de muncă. Întreprinderea utilizatoare stabilită sau care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României are obligaţia de a informa agentul de muncă temporară care a pus la dispoziţie salariatul, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea activităţii pe teritoriul respectivului stat (în caz contrar putând fi aplicabile amenzi de până la 10.000 lei).
În plus, dacă un agent de muncă temporară din România pune la dispoziția unei întreprinderi utilizatoare străine un salariat, iar acea întreprindere utilizatoare dispune desfășurarea activității într-un alt stat membru, salariatul va fi considerat detașat pe teritoriul respectivului stat membru de către agentul de muncă temporară.
Neîndeplinirea condițiilor - muncă nedeclarată
În cazul în care, în urma evaluării de ansamblu a elementelor faptice, inspectorii de muncă constată neîndeplinirea condiţiilor privind detaşarea transnaţională, aceştia sesizează autorităţile competente din statul de origine al prestatorului de servicii şi/sau, după caz, aplică beneficiarului din România sancțiunile prevăzute de lege pentru munca nedeclarată.
Sectorul transportului rutier
Dispozițiile cu privire la detașarea transnațională se aplică și sectorului transportului rutier, cu excepția aspectelor privind acordarea drepturilor privitoare la remunerație, cazare, indemnizații, durata detașării sau punerea la dispoziție a unui salariat, de către un agent de muncă temporară.
Conducătorii auto detașați în cadrul prestării de servicii transnaționale beneficiază, indiferent de legea aplicabilă raportului de muncă, de salariul minim aplicabil pe teritoriul unui stat membru sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene, inclusiv compensarea orelor suplimentare.
[1] Legea nr. 172/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 736 din data de 13 august 2020;
[2] Directiva (UE)
2018/957 a Parlamentului European şi a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173 din 9 iulie 2018 și art. 7 alin. (2) şi (4) din Directiva (UE) 2019/1.152 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 186 din 11 iulie 2019.