Începând de astăzi, 30 august 2021, au intrat în vigoare noi reglementări în domeniul achizițiilor publice
[1].
Prin noile reglementări se aduc modificări principalelor acte normative în domeniu
[2]. Printre cele mai importante modificări se numără:
► instituirea obligației autorității/ entității contractante de a încheia contractul cu ofertantul declarat câștigător, ulterior pronunțării unei soluții de menținere a rezultatului procedurii de atribuire de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor („CNSC”) sau de către instanță, chiar dacă soluția a fost contestată și cauza nu a fost soluționată în mod definitiv;
► reducerea anumitor termene procedurale, printre care: (i) termenul pentru publicarea deciziei de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică/ contractului sectorial/ acordului-cadru, (ii) termenul pentru aducerea la îndeplinire de către autoritatea/ entitatea contractanta a deciziilor emise de CNSC/ instanța de judecată, (iii) perioada maximă cu care poate fi prelungit termenul pentru întocmirea raportului procedurii sau a raportului intermediar;
► înlocuirea obligației de a prezenta certificate de atestare fiscală pentru toate sediile secundare/ punctele de lucru cu o declarație pe propria răspundere a operatorului economic privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat datorate;
► mărirea limitei maxime a cauțiunii ce trebuie constituită pentru soluționarea contestațiilor depuse după data-limită de depunere a solicitărilor de participare/ ofertelor / proiectelor (pentru contractele a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragurile valorice stabilite prin legislația primară) de la 880.000 lei la 2.000.000 lei;
► instituirea sancțiunii inadmisibilității probelor noi depuse în etapa plângerilor împotriva deciziilor CNSC, față de cele care au fost depuse în cadrul contestației;
► reducerea amenzii care poate fi aplicată autorității/ entității contractante de către instanță atunci când se impunea constatarea nulității contractului, însă instanța apreciază că motive imperative de interes general impun menținere efectelor contractului; intervalul amenzii se reduce de la 2% – 15% la 1 – 5% din valoarea obiectului contractului;
► posibilitatea autorității/ entității contractante de a dispune măsuri împotriva persoanei/ persoanelor implicate în procesul de achiziție publică/ achiziție sectorială/ concesiune, ce a făcut obiectul unei contravenții sau unei despăgubiri stabilite în sarcina autorității/ entității contractante, numai dacă instanțele judecătorești constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către acestea, cu vinovăție, constând în culpă gravă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condițiile legii, atribuțiilor ce le revin;
► eliminarea posibilității de prelungire a termenului pentru prezentarea documentelor justificative cuprinse în DUAE (Documentul Unic de Achiziții European) în cazul procedurilor simplificate;
► în cazul contractelor de achiziție publică, reglementarea posibilității autorității contractante de a recurge la procedura de negociere competitivă sau procedura de dialog competitiv pentru achiziția de lucrări, produse sau servicii și ulterior derulării unei procedurii simplificate în care au fost depuse numai oferte neconforme sau inacceptabile;
► eliminarea limitărilor privind criteriile de calificare și selecție ce pot fi stabilite de autoritatea/ entitatea contractantă atunci când derulează o procedură simplificată pentru atribuirea unui contract de achiziție publică/ contract sectorial;
► clarificarea înțelesului noțiunii de subcontractant, inclusiv prin menționarea faptului că punerea la dispoziție a unui utilaj sau furnizarea de materiale/ bunuri în cadrul unui contract de achiziție publică/ contract sectorial/ contract de concesiune, nu este considerată subcontractare;
► instituirea obligației de publicare automată de către SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) a avizelor conforme condiționate și avizelor conforme finale emise de Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
[1] Ordonanța Guvernului nr. 3/2021 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821.
[2] Noile reglementări modifică și completează următoarele acte normative: (i) Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, (ii) Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, (iii) Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, (iv) Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea CNSC, (v) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/ acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii.