● Se prelungesc termenele de soluționare a contestațiilor de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor („CNSC”). Astfel, CNSC soluționează pe fond contestația în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii dosarului achiziției publice, al achiziției sectoriale sau al concesiunii, respectiv în termen de 10 zile lucrătoare în situația incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.
● Cauțiunea pentru soluționarea contestației de către CNSC, care până acum trebuia să fie constituită înainte de inițierea acesteia, poate fi acum constituită în termen de 3 zile lucrătoare de la data sesizării CNSC.
● Se reintroduce taxa judiciară de timbru pentru introduse la instanțele judecătorești, aceasta înlocuind cauțiunea, care nu mai este obligatorie în acest caz. Taxa de timbru este de 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 100.000.000 lei.
● De asemenea, se modifică taxa de timbru și cauțiunea aferentă contestațiilor referitoare la acorduri-cadru. Astfel, în cazul unei proceduri de atribuire a acordului-cadru, cuantumul taxei judiciare de timbru sau a cauțiunii se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenționează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv.
● O altă modificare adusă de OUG 23/2020 este asupra valorii taxei de timbru referitoare la recurs/apel, fiind de 50% din valorile menționate la punctele anterioare.
● Cauțiunea nu se restituie celui care a depus-o în măsura în care autoritatea contractantă face dovada că asupra acesteia a formulat cerere în fața instanței pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
>> Nu în ultimul rând, se lărgește sfera de aplicabilitate a Ordonanței de urgență a Guvernului 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, incluzând infrastructură informatică critică de interes național, aceasta fiind definită ca infrastructura informatică esențială pentru menținerea funcțiilor vitale ale societății, a sănătății, siguranței, securității, bunăstării sociale ori economice a persoanelor și a cărei perturbare sau distrugere ar avea un impact semnificativ la nivel național ca urmare a incapacității de a menține respectivele funcții, respectiv infrastructurile de cloud guvernamental și infrastructurile asociate acestora. Prin măsuri tranzitorii se stabilește că procedurile de achiziție publică, aflate în derulare la data intrării în vigoare a OUG 23/2020, precum și căile de atac inițiate înainte de această dată nu sunt afectate de aceste modificările legislative, fiind supuse prevederilor legale valabile la data inițierii lor.[1] Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din data de 12.02.2020. Articolul poate fi descarcat in format PDF aici.