Modificări importante privind decăderea și anularea mărcilor au fost adoptate în data de 13 decembrie 2022 prin Ordonanța de urgență nr. 169/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice („OUG 169/2022”).
În mod specific, OUG 169/2022 prevede că cererile privind decăderea din drepturile conferite de o marcă și cererile privind anularea înregistrării mărcilor, se pot depune și soluționa de acum înainte pe cale administrativ-jurisdicțională în cadrul Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci („OSIM”). Aceasta procedură este alternativă cu cea anterioară (e.g., procedura judiciară derulată în fața Tribunalului București) și solicitările se pot depune, ca și până acum, și la Tribunalul București.
OUG 169/2022 a intrat în vigoare în aceeași zi și transpune în legislația națională prevederile conținute de articolele 30 alin. (2) și 45 alin. (1) ale Directivei 2015/2436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare) („Directiva 2015/2436”).
În ce formă trebuie depuse cererile și cine le soluționează?
Cererile de anulare și decădere se fac în scris, în limba română, și se depun la Registratura generală a OSIM, prin poștă, fax sau pe cale electronică, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a Legii nr. 84/1998.
În ceea ce privește soluționarea cererilor, în cadrul OSIM se înființează și organizează un serviciu distinct, și anume Serviciul anulări-decăderi, ce are în structura sa o comisie compusă din trei membri.
Procedura de soluționare e cererilor de anulare și decădere se desfășoară în limba română cu convocarea părților (i.e., petentul și intimatul). În fața comisiei, părțile persoane fizice se pot prezenta personal sau pot fi reprezentate de un mandatar ori de un avocat. Părțile persoane juridice se prezintă prin reprezentant legal, consilier juridic, avocat sau mandatar. Ca regulă, ședința este publică, însă comisia poate dispune ca ședința să fie secretă dacă dezbaterea publică ar aduce o vătămare uneia dintre părți sau ordinii publice.
Cum află persoanele implicate de depunerea la OSIM a unei cereri de anulare sau decădere?
Președintele comisiei din cadrul OSIM stabilește termenele de soluționare a cererilor de anulare și decădere și dispune cu privire la convocarea părților. Convocarea părților și notificările se fac printr-o comunicare scrisă, care poate fi transmisă prin orice mijloace de comunicare ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
Procedura de convocare se consideră legal îndeplinită dacă partea a primit convocarea conținând elementele sus-menționate cu cel puțin 5 zile înaintea termenului stabilit pentru soluționarea cererii.
Pronunțarea hotărârii
După încheierea dezbaterilor, comisia deliberează în secret asupra hotărârii pe care urmează să o pronunțe. În cazuri deosebite, în funcție de complexitatea cererii, când comisia nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 7 zile și care poate fi prelungit de maximum 2 ori, cu câte o perioadă de cel mult 7 zile. Dacă pronunțarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunțată mai înainte de data fixată în acest scop.
Soluțiile ce pot fi pronunțate
În soluționarea cererilor de anulare sau de decădere, comisia va putea lua una dintre următoarele hotărâri:
▸ admite cererea în tot sau în parte, dispunând anularea înregistrării mărcii sau decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, în tot sau în parte, după caz;
▸ respinge cererea;
▸ ia act de renunțarea la soluționarea cererii;
▸ ia act de tranzacția încheiată între părți;
▸ constată perimarea cererii, în cazul în care aceasta a rămas în nelucrare din motive imputabile petentului, timp de 6 luni.
Hotărârea motivată a comisiei se comunică părților în termen de 3 luni de la pronunțare și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul București. Hotărârea Tribunalului București de soluționare a contestației este supusă numai apelului la Curtea de Apel București.
Potrivit OUG 169/2022, prevederile privind procedura de soluționare a acestor cereri se completează în mod corespunzător cu prevederile din Codul de procedură civilă.
Detalii suplimentare privind particularitățile procedurii de depunere și soluționare a cererilor de anulare și decădere depuse la OSIM pot fi consultate în acul normativ recent adoptat.