Considerații prealabile
Prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României („
Decretul”), începând cu data de 16.03.2020, pe întreg teritoriul României s-a instituit starea de urgență, pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin Decret, între altele, s-au dispus și măsuri cu impact direct în mai multe domeniul justiției. În cele ce urmează, vom analiza pe scurt măsurile care au impact direct în cauzele civile aflate pe rolul instanțelor de judecată la data instituirii stării de urgență, sau care urmează a fi înregistrate pe rolul instanțelor de judecată după această dată.
Analiza noastră are în vedere cauzele civile și, în principal, cauzele de competența ÎCCJ, a Curții de Apel București și a instanțelor aflate în circumscripția sa teritorială. Vom face scurte referiri cauzele de competența unor instanțe aflate în circumscripția teritorială a altor curți de apel doar în ceea ce privește litigiile privind procedura insolvenței. In general însă, stabilirea cauzelor urgente s-a făcut într-o manieră similară/ uniformă la nivelul național de către curțile de apel.
Judecarea cauzelor care nu sunt de urgență deosebită, aflate pe rolul instanțelor de judecată la data instituirii stării de urgență
Regula este că judecarea proceselor civile este suspendată de plin drept pe durata stării de urgență. Suspendarea operează fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop. În aceste procese judecata se reia, din oficiu, după încetarea stării de urgență. Instanțele au obligația ca, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, să ia măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.
Judecarea cauzelor care nu sunt de urgență deosebită, și urmează a fi înregistrate la instanță pe parcursul stării de urgență
În ceea ce privește acțiunile ce urmează a fi înregistrate pe rolul instanțelor după instituirea stării de urgență, precizăm că acestea vor putea fi transmise către instanțe exclusiv prin intermediul serviciilor poștale, de curierat rapid, telefax sau poștă electronică.
Cererile de chemare în judecată noi vor fi înregistrate, vor primi număr de dosar, și vor putea fi repartizate (aleatoriu) completului care le va soluționa. Cu toate acestea, procedura de verificare și regularizare a cererii este suspendată până la încetarea stării de urgență. În mod similar, până la încetarea stării de urgență nu se va fixa nici primul termen de judecată în dosar.
Judecarea cauzelor care sunt de urgență deosebită aflate pe rolul instanțelor de judecată la data instituirii stării de urgență sau care urmează a fi înregistrate pe rolul instanțelor de judecată
Prin excepție de la regula de mai sus, judecata proceselor civile continuă sau începe și se desfășoară și pe durata stării de urgență, numai în cauzele de urgență deosebită. Cauzele de urgență deosebită sunt stabilite de către Colegiul de conducere al ÎCCJ, pentru cauzele de competența instanței supreme și de către colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor precum și cele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția teritorială a acestora.
Chiar și în aceste cauze de urgență deosebită, acolo unde este posibil, instanța va dispune ca desfășurarea ședințelor de judecată să se realizeze prin videoconferință. La nivelul Tribunalului București deja a fost implementată susținerea ședințelor de judecată prin videoconferință.
De asemenea, actele procedurale se comunică de instanță prin telefax, poștă electronică sau orice alt mijloc ce asigură transmiterea și confirmarea primirii actului.
O altă noutate față de procedura judecării cauzelor urgente în contextul dispozițiilor de procedură civilă o constituie posibilitatea instanței de a fixa, în aceste cauze de urgență deosebită, termene de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.
Chiar în situația unei cauze de urgență deosebită, dacă partea interesată formulează o cerere de amânare motivată de împrejurarea că este în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în considerarea pandemiei de COVID-19, instanța poate dispune amânarea cauzei. Dacă cererea de amânare este respinsă, instanța, fie la cerere, fie din oficiu, va amâna pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Lista cauzelor de urgență deosebită care se judecă și pe durata stării de urgență
In
Anexa acestui ghid regăsiți un tabel conceput de noi, conținând lista cauzelor de urgență deosebită stabilite de către ÎCCJ și Curtea de Apel București, care se judecă pe perioada stării de urgență.
Cu toate acestea, în măsura in care partea interesată probează urgența deosebită a unei cauze care nu se regăsește în listele de mai sus, instanța poate decide judecarea acesteia.
Lista cauzelor de urgență deosebită care se judecă pe perioada stării de urgență, ar trebui să fie disponibilă pe portalul instanțelor de judecată. În fapt, nu toate instanțele au comunicat informații referitoare la cauzele pe care le judecă pe perioada stării de urgență.
Litigiile în materia insolvenței. Situația particulară a cererii debitorului de deschidere a procedurii
Ca regulă generală, pe perioada stării de urgență
nu se judecă cererile debitorilor de deschidere a procedurii insolvenței. Această concluzie rezultă atât din prevederile Hotărârii nr. 53/1.03.2020 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București, cât și din mai recenta Hotărâre nr. 8/30.03.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului București.
La nivel național însă, am identificat trei excepții de la această situație. Există trei circumscripții în care tribunalele judecă cererile debitorilor de deschidere a procedurii insolvenței, respectiv:
» Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Pitești, și anume: Tribunalul Specializat Argeș, Tribunalul Vâlcea;
» Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Târgu Mureș, și anume: Tribunalul Specializat Mureș, Tribunalul Harghita. Se precizează însă că aceste instanțe vor judeca cererile de deschidere a procedurii în măsura în care completul de judecată va aprecia, faţă de circumstanțele concrete ale cauzei, că dosarele au caracter excepțional urgent.
» Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Suceava, și anume: Tribunalul Botoșani, Tribunalul Suceava.
Cu aceste excepții, în materia insolvenței instanțele judecă doar anumite tipuri de cereri considerate urgente, pe care le puteți găsi în tabelul din Anexa acestui ghid.
Motivarea și comunicarea hotărârilor judecătorești
Consiliul Superior al Magistraturii a stabilit că pe perioada stării de urgență „instanțele pot comunica și hotărârile redactate în alte cauze decât cele de urgență deosebită”. Nu este însă precizat dacă instanțele vor și
redacta astfel de hotărâri, lăsând loc interpretării că vor fi comunicate doar hotărârile deja redactate la data instituirii stării de urgență
În practică, am constatat că unele instanțe redactează hotărârile și în aceste cauze care nu intră în categoria de urgență deosebită.
Aceeași este situația și în ceea ce privește citațiile: deși, teoretic, acestea se emit doar pentru cauzele de urgență deosebită, în practică, instanțele le emit și pentru cauze care nu se judecă pe perioada stării de urgență. Mai mult, practica este neunitară sub acest aspect, în sensul că unele completuri decid să acorde din oficiu termene după data de 01.05.2020 și să emită citații, pentru dosare care aveau termen de judecată fixat în interiorul stării de urgență, cu toate că aceste dosare sunt suspendate de drept.
Termenele de prescripție și de decădere. Termenele de exercitare a căilor de atac
În ceea ce privește
termenele de prescripție și termenele de decădere:
» dacă au început să curgă înainte de instituirea stării de urgență, acestea se suspendă și își vor relua cursul după încetarea stării de urgență;
» dacă ar fi început să curgă după instituirea stării de urgență, atunci acestea vor curge de la momentul încetării stării de urgență.
Similar, dacă
termenele pentru exercitarea căilor de atac, în cauzele care nu prezintă urgență deosebită, sunt în curs la data instituirii stării de urgență, acestea se întrerup. La încetarea stării de urgență vor începe să curgă termene noi de exercitare a căilor de atac, cu aceeași durată.
Pentru ipoteza în care căile de atac, în cauzele fără urgență deosebită, au fost declarate până la instituirea stării de urgență, dosarele vor fi înaintate către instanța competență după încetarea stării de urgență.
Efectuarea expertizelor judiciare
În principiu, activitatea de efectuare a expertizelor judiciare nu este suspendată. Aceasta deoarece, în baza declarației pe proprie răspundere, chiar și în ipoteza în care este necesară întâlnirea părților cu expertul/experții, aceasta poate avea loc în considerarea împrejurării că reprezintă o deplasare în interes profesional.
Cu toate acestea, în practica noastră, toate convocările la expertiză programate pentru perioada ulterioară instituirii stării de urgență, au fost contramandate. Aceasta în considerarea atât a faptului că experții înșiși consimt să ia măsuri cât mai stricte de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19, dar și a faptului că procesele în care se administrează expertizele sunt, la rândul lor, suspendate de drept pe perioada stării de urgență.
Executările silite
Ca regulă generală, executările silite continuă în toate cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului National privind Situațiile Speciale de Urgență. Finalitatea este aceea de a ocroti dreptul la viață și la integritate fizică al participanților la executarea silită.
Spre exemplu, pentru o executare silită ce are ca obiect urmărirea unor sume de bani datorate de către debitor, nu există, teoretic, impedimente în măsura în care toate actele de executare pot fi întocmite și comunicate prin mijloace electronice (adrese de înființare a popririi, comunicări, distribuirea sumelor realizate prin executarea silită etc.).
Anexa acestui ghid »