La data de 20 mai 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție („ÎCCJ”) a pronunțat Decizia nr. 8/2024 („Decizia”) în materia relațiilor de muncă. Astfel, soluționând recursul în interesul legii, ÎCCJ a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 75 alin. (1) și art. 278 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii („Codul muncii”), termenul de preaviz la concediere începe să curgă din ziua următoare comunicării notificării de preaviz și se împlinește în ultima zi a termenului. Decizia are caracter obligatoriu și urmează să fie motivată și publicată în Monitorul Oficial.
Anterior acestei Decizii, exista o jurisprudență neunitară cu privire la calculul termenului de preaviz, unele instanțe considerând că la calcularea termenului nu ar trebui luate în calcul ziua comunicării notificării și nici ultima zi în care se împlinește termenul, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Codul de procedură civilă (art. 181) și de Codul civil (art. 2553).
ÎCCJ a stabilit prin intermediul Deciziei faptul că dispozițiile menționate mai sus nu se aplică termenului de preaviz la concediere.
Decizia ÎCCJ are un impact semnificativ asupra angajatorilor și salariaților, oferind o interpretare clară și predictibilă a normelor legale referitoare la modalitatea de calcul a termenului de preaviz. În contextul în care neacordarea în întregime a preavizului minim prevăzut de Codul muncii poate duce la anularea deciziei de concediere, reintegrarea salariatului astfel concediat, precum și la obligarea angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, clarificarea modului de calcul al acestui termen este binevenită, eliminând incertitudinile și asigurând aplicarea uniformă a legislației muncii.
