Întreprinderile se confruntă adesea cu costuri suplimentare generate de diferențele dintre dispozițiile de drept intern obligatorii în materia contractelor încheiate cu consumatorii și cu insecuritate juridică atunci când oferă conținut digital sau servicii digitale la nivel transfrontalier. De asemenea, consumatorii nu au întotdeauna încredere atunci când fac cumpărături transfrontaliere, mai ales când fac cumpărături în mediul online. Unul dintre principalii factori pentru această lipsă de încredere a consumatorilor este incertitudinea cu privire la drepturile lor contractuale esențiale și lipsa unui cadru contractual clar pentru vânzarea conținutului digital sau serviciilor digitale. Mulți consumatori se confruntă cu probleme legate de calitatea conținutului digital sau a serviciilor digitale sau de accesul la acest tip de conținut sau de servicii.
Două reglementări europene, Directiva privind conținutul digital
[1] și Directiva privind vânzarea de bunuri
[2], ambele făcând parte din Strategia Pieței Unice Digitale a Comisiei Europene, își propun să reducă costurile de tranzacții pentru afaceri prin alinierea legislației UE și creșterea nivelului de protecție și securitate juridică pentru consumatori atunci când fac achiziții în UE. Asigurarea unui acces mai bun la conținut digital și la servicii digitale pentru consumatori, precum și facilitarea furnizării de conținut digital sau de servicii digitale de către întreprinderi pot contribui la stimularea economiei digitale și a creșterii economice generale.
Reglementările aduc o serie de îmbunătățiri semnificative în sfera drepturilor consumatorului:
(i) clarifică regulile privind conformitatea cu contractul a conținutului digital sau a serviciului digital,
(ii) oferă remedii în caz de neconformitate sau de nefurnizare, și
(iii) tratează modificarea conținutului digital sau a serviciului digital.
Consumatorul digital
În timp ce Directiva privind vânzarea de bunuri se aplică contractelor de vânzare încheiate între un consumator și un vânzător de bunuri, inclusiv contractelor de vânzare de bunuri care conțin elemente digitale (e.g. ceasuri inteligente, televizoare inteligente etc.), Directiva privind conținutul digital se aplică contractelor încheiate între un consumator și un comerciant care furnizează conținut digital sau servicii digitale. Analiza noastră se va axa în continuare pe noutățile aduse prin adoptarea Directivei privind conținutul digital.
Conceptele centrale care definesc domeniul de aplicare material al Directivei sunt „conținut digital” și „servicii digitale”, care acoperă, printre altele, serviciile de comunicare socială, software-ul sub formă de servicii și diverse aplicații informatice. Cu toate acestea, anumite servicii, cum ar fi asistența medicală, serviciile financiare și software-ul open-source, sunt excluse în mod expres din domeniul de aplicare al Directivei.
Un aspect extrem de important este acela că Directiva privind conținutul digital se aplică și atunci când consumatorul furnizează datele sale personale drept contravaloare în schimbul conținutului digital sau a serviciului digital, cu excepția cazului în care datele cu caracter personal sunt necesare pentru furnizarea conținutului/serviciului digital. De exemplu, Directiva se va aplica în cazul în care consumatorul deschide un cont pe o platformă de comunicare socială și pune la dispoziția comerciantului numele și adresa de e-mail, care sunt folosite și pentru alte scopuri decât simpla furnizare a conținutului digital sau a serviciului digital sau respectarea cerințelor legale. Cu toate acestea, în cazul în care conținutul digital sau serviciile digitale nu sunt furnizate în schimbul unui preț, Directiva nu ar trebui să se aplice situațiilor în care comerciantul colectează date cu caracter personal numai pentru a furniza conținutul digital sau serviciul digital ori în scopul exclusiv al îndeplinirii cerințelor legale.
Evaluarea conformității
Cerințele privind conținutul digital sau serviciul digital sunt pe deplin armonizate printr-o combinație de
criterii subiective si obiective prevăzute în această Directivă.
În primul rând, conținutul digital sau serviciul digital trebuie să îndeplinească anumite cerințe speciale reglementate prin această Directivă, și anume atât funcționalitatea și interoperabilitatea, cât și alte caracteristici, cum ar fi accesibilitatea, continuitatea și securitatea. Cu alte cuvinte, conținutul digital trebuie să se conformeze cerințelor contractuale agreate de către comerciant și consumator. În acest sens, conținutul digital sau serviciul digital trebuie să respecte „
descrierea, cantitatea și calitatea și deține funcționalitatea, compatibilitatea, interoperabilitatea și alte caracteristici prevăzute în contract”.
De asemenea, conformitatea conținutului digital trebuie să fie evaluată și conform criteriilor obiective stabilite prin această Directivă. În acest mod, conținutul sau serviciile digitale trebuie să corespundă „
scopurilor pentru care s-ar utiliza în mod normal conținutul digital sau serviciile digitale de același tip”, ținând seama, de orice dispoziții de drept în vigoare, standarde tehnice sau coduri de conduită aplicabile în domeniu și specifice sectorului.
În plus, conținutul digital sau serviciul digital trebuie să îndeplinească două cerințe suplimentare: în primul rând,
conținutul digital trebuie să fie integrat corespunzător în hardware-ul sau software-ul consumatorului. Integrarea incorectă va fi considerată lipsă de conformitate dacă consecințele integrării incorecte intră sub incidența responsabilității comerciantului. În al doilea rând, Directiva prevede că această
conformitatea acoperă nu numai viciile materiale, ci și viciile juridice, problemă deosebit de importantă pentru conținutul digital care face obiectul drepturilor de proprietate intelectuală.
Drepturile și remediile consumatorilor
Eșecul comerciantului de a furniza conținutul digital sau serviciul digital reprezintă o încălcare gravă a principalelor sale obligații contractuale care ar putea justifica
încetarea contractului în majoritatea cazurilor. Acest remediu este expres prevăzut de Directiva privind conținutul digital pentru cazurile în care comerciantul nu reușește să furnizeze conținutul digital sau serviciul digital după ce consumatorul i-a solicitat, în prealabil, comerciantului acest lucru.
În ceea ce privește lipsa de conformitate a conținutului sau a serviciului digital, Directiva stabilește o
ierarhie a remediilor pentru consumatori în cazul neconformității. Prin urmare, consumatorul va avea dreptul la:
► aducerea în conformitate a conținutului digital sau a serviciului digital într-un termen rezonabil, fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator și gratuit, cu excepția cazului în care acest lucru este imposibil, disproporționat sau ilegal;
► reducerea proporțională a prețului dacă conținutul digital sau serviciul digital a fost furnizat în schimbul plății unui preț;
► încetarea contractului în cazul în care conținutul digital nu este sau nu poate fi adus în conformitate cu contractul. Directiva privind conținutul digital nu recunoaște dreptul consumatorului de a obține încetarea contractului pentru vicii minore, iar sarcina probei revine comerciantului.
Cu toate acestea, Directiva nu recunoaște dreptul consumatorilor de a reține plata prețului până când comerciantul va aduce în conformitate cu contractul conținutul digital sau serviciul digital.
În ceea ce privește
dreptul consumatorului la despăgubiri, Directiva privind conținutul digital prevede dreptul consumatorului de a solicita despăgubiri pentru orice daune economice cauzate de neconformitate sau nefurnizare. Condițiile detaliate pentru exercitarea dreptului la despăgubire sunt lăsate în sarcina statelor membre.
Modificarea conținutului digital sau a serviciului digital
Directiva privind conținutul digital recunoaște
dreptul comerciantului de a modifica conținutul digital sau serviciul digital. Așa cum este prevăzut în Directivă, în cazul în care conținutul digital sau serviciul digital este furnizat sau pus la dispoziția consumatorului pe parcursul unei anumite perioade, comerciantul își poate exercita dreptul chiar dacă astfel de modificări nu sunt necesare pentru conformitatea conținutului digital sau a serviciului digital. Ca măsură de protecție, consumatorul are dreptul să obțină încetarea contractului dacă modificarea are un impact negativ asupra accesului consumatorului la conținutul digital sau la serviciul digital sau asupra utilizării acestuia de către consumator, cu excepția cazului în care impactul negativ este doar unul minor.
Concluzie
Aceste Directive vor avea un impact semnificativ atât asupra legislației contractelor, cât și asupra protecției consumatorilor și vor trebui implementate în UE până la data de
1 iulie 2021. Directivele și măsurile naționale de implementare vor deveni aplicabile începând cu data de
1 ianuarie 2022.
În
România, un nou proiect de lege a făcut primul pas către punerea în aplicare a Directivei. În conformitate cu reglementarea europeană, cele mai notabile noutăți introduse prin acest proiect de lege privesc:
(i) regulile privind conformitatea conținutului digital sau a serviciului digital cu contractual,
(ii) remediile în caz de neconformitate sau de nefurnizare, și
(iii) modificarea conținutului digital sau a serviciului digital.
Cu toate acestea, o prevedere care ne-a atras atenția și care se dorește a fi implementată prin acest proiect de lege este reglementarea unei garanții comerciale pentru conținutul digital sau serviciul digital. Proiectul de lege stabilește obligația comercianților de a oferi consumatorilor un certificat de garanție comercială, cel mai târziu în momentul livrării (conținutului digital sau serviciului). O situație interesantă este aceea în care condițiile stabilite în certificatul de garanție comercială sunt mai puțin avantajoase pentru consumator decât cele prevăzute în reclamele asociate. În acest caz, proiectul de lege stabilește că garanția comercială va fi oferită în condițiile prezentate în publicitate, cu excepția cazului în care, înainte de încheierea contractului, reclamele asociate au fost corectate în același mod sau într-un mod comparabil cu cel în care au fost făcute. De asemenea, certificatul de garanție va trebui să conțină anumite informații și va fi furnizat în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi. Rămâne de văzut dacă garanția comercială va face parte din noul cadrul legislativ, precum și aplicarea și impactul acesteia, având în vedere realitățile și evoluția rapidă a tehnologiei.
[1] Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale
[2] Directiva (UE) 2019/771 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare de bunuri, de modificare a Regulamentului (UE) 2017/2394 și a Directivei 2009/22/CE și de abrogare a Directivei 1999/44/CE
