Miercuri, 14 septembrie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial al României
[1] Ordonanța de urgență nr. 123/2022 (
„OUG 123/2022”) privind modificarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (
„Legea 129/2019”).
Prin intermediul OUG 123/2022 se elimină exceptarea regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat (
„Entitățile Vizate”) de la obligația depunerii declarației privind beneficiarul real.
Această modificare a fost implementată ca urmare a avizului motivat adresat României de către Comisia Europeană în cauza 2020/2.358, referitor la neconformitatea transpunerii în legislația națională a Directivei (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018.
Astfel, începând cu data intrării în vigoare a OUG 123/2022, Entitățile Vizate depun la înmatriculare și ori de câte ori intervine o modificare a informațiilor înregistrate o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor reali al societăților.
Entitățile Vizate înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG 123/2022 depun o declarație privind beneficiarul real al persoanei juridice în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a OUG 123/2022.
[1] Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 906/14.09.2022