>> Copiii au vârsta de până la 12 ani, respectiv 18 ani în cazul în care aceștia au dizabilități și sunt înscriși în cadrul unităților de învățământ;
>> Locul de muncă ocupat de părinte nu permite munca la domiciliu sau telemunca.
Din economia noilor prevederi legislative, reiese obligativitatea angajatorului de a acorda aceste zile libere la cererea salariatului, cerere însoțită de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte din care să rezulte că acesta din urmă nu beneficiază de aceleași drepturi de la angajatorul său. Actul normativ prevede și anumite excepții de la această regulă, și anume prevede necesitatea obținerii acordului angajatorului în acest sens în cazul salariaților care activează în anumite sectoare a căror activitate nu poate fi periclitată, precum: unitățile sistemului energetic național, unitățile cu foc continuu, unitățile sanitare, unitățile de telecomunicații sau cele care asigură transportul în comun. Indemnizația pentru fiecare zi liberă va fi de 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare, plafonat la 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația va fi decontată din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, care va fi realimentat din bugetul de stat până la închiderea anului fiscal. De aceleași drepturi vor beneficia și persoana singură din familia monoparentală, reprezentantul legal al copilului, precum și persoana desemnată să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile părintești față de copil. Noile reglementări devin aplicabile începând cu data de 17 martie 2020. Măsurile anterior menționate nu sunt singurele adoptate de urgență de către legiuitor, proiecte legislative adoptate recent prevăzând și alte măsuri de sprijin pentru părinți, cum ar fi acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă.[1] Legea nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 209 din data de 14 martie 2020. Articolul poate fi descarcat in format PDF aici.